După Paște, încep popririle pe salarii. Cine sunt cei vizați

După Paște, încep popririle pe salarii. Cine sunt cei vizați
Publicat: 01/04/2015, 09:41

Persoanele care nu și-au plătit taxele și impozitele restante până la data de 31 martie ar putea primi prin poștă somația și titlul executoriu. Dacă în 15 zile aceștia nu își achită datoriile, direcțiile de taxe și impozite pot demara procedura de executare silită.

Reprezentanții primăriilor contactate de gândul spun că primele somații vor fi trimise datornicilor imediat după Paște. Unele primării au trimis deja somațiile pentru cei care nu și-au plătit impozitele anul trecut, iar după Sărbătorile Pascale vor trece la executări silite. Majorările de întârziere sunt de 2% pe lună.

„Primele somații vor fi trimise imediat după Paște. Vor fi trimise atât celor care nu și-au achitat, până la 31 martie, sumele datorate pentru primul semestru, dar și celor care au datorii din anii trecuți”, a declarat pentru gândulOrlando Surugiu, reprezentant al Serviciului de Informații și Relații Publice din cadrul Direcției de Taxe și Impozite din strada Nițu Vasile.

Legislația prevede că persoanele fizice care nu plătesc, până la 31 martie, sumele datorate pentru primul semestru, vor primi acasă somații, apoi titluri executorii și apoi li se vor popri conturile.

„În ultimele două zile a fost foarte aglomerație la casierii. Au venit mai mulți contribuabili decât în primele zile din an”, a declarat Orlando Surugiu. Aproximativ 70% dintre locuitorii sectorului 4 își achită în general impozitele locale până pe 31 martie.

„Impozitele nu s-au modificat față de anul trecut. Impozitul pentru două camere este de circa 110 lei, pentru trei camere este de 150 de lei, iar la patru camere – 180 de lei, estimativ. Locul de parcare este între 60 de lei și 80 de lei”, au spus reprezentanții Direcției de taxe din strada Nițu Vasile, în sectorul 4.

Persoanele fizice care au achitat impozitul integral până pe 31 martie au beneficiat de o bonificație de 10%.

Bacău: „Cu siguranță vom recurge la popriri”

Și locuitorii din Bacău care nu și-au plătit taxele ce aveau termen limită 31 martie vor primi acasă somații după Paște.

Bogdan Neștian, director la Direcția de Taxe și Impozite din Bacău, a declarat că dacă cei somați nu vor plăti de bună voie, primăria va demara executările silite.” Cu siguranță vom recurge și la popriri pe salarii”, a declarat pentrugândulBogdan Neștian.

Cum se adună taxele în primul oraș care a fost în insolvență. „După Paște începem executările silite”

Primarul Nicolae Dunca, primarul localității Aninoasa (Hunedoara), localitate care a fost in insolvență în perioada iunie 2013-septembrie 2014, spune că aproximativ 60% din locuitorii din Aninoasa și-au plătit impozitele până la 31 martie.

„Celor care nu și-au plătit impozitul pe anul trecut le-am trimis înștiințări, somații, iar după Paște vom trece la executări silite. Am adoptat o hotărâre în consiliul local și am decis să ștergem majorările și penalitățile de întârziere celor care își plătesc până la 30 iunie datoria principală. Deci cei care au de plată 1.000-1.500 lei și au penalități de 1.000 de lei, dacă plătesc datoria principală, scapă de penalități”, a declarat pentru gândulNicolae Dunca, primarul localității Aninoasa.

Proiectul noului Cod Fiscal prevede că acordarea de competențe consiliilor locale pentru a stabili cote adiționale impozitelor și taxelor locale de până la 50% față de nivelul actual de până la 20%.
Pe de altă parte, populația va achita de anul viitor impozit și pentru terenul ocupat de locuințe, potrivit Mediafax.

Impozitele și taxele locale se pot plăti și prin ghișeul.ro, însă mai puțin de 10% dintre locuitori folosesc acest mod de plată. Alte modalități de plată sunt prin mandat poștal, ordin de plată, online pe bază de card bancar, prin POS la ghișeele direcțiilor de taxe și impozite.

Circa 44% dintre clujeni își achitaseră până săptămâna trecută taxele locale

Aproximativ 44% dintre clujeni își achitaseră taxele locale până săptămâna trecută. „Situația este asemănătoare cu cea înregistrată anul trecut”, au anunțat reprezentanții primăriei Cluj Napoca, care a strâns în acest an 19,2 milioane de lei de la persoane fizice.

Clujenii au obligația ca până la sfârșitul lunii martie să-și achite jumătate din impozitul pe anul în curs, iar cealălta jumătate până la sfârșitul lunii septembrie. Din luna aprilie se va percepe o majorare de întârziere în procent de 2% pe lună, care se aplică la sumele la care data scadentă a fost depășită.

Majoritatea primăriilor din marile orașe au afișat pe propriile website-uri anunțul că 31 martie este ultima zi în care locuitorii pot beneficia de bonificație pentru plata integrală și anticipată a impozitelor și taxelor locale.

La sfârșitul anului trecut un sfert dintre bucureșteni aveau conturile blocate din cauza impozitelor neplătite pe locuințe, mașini și a amenzilor neachitate, potrivit digi24.ro.

De exemplu, în sectorul 6 erau blocate, la sfârșitul anului trecut, cu 40% mai multe conturi comparativ cu anul precedent. În sectorul 1 aproape 12.000 de conturi erau blocate, în sectorul 4 erau 60.000 de persoane cu conturile blocate, iar la sectorul 3, un număr de 400 de conturi.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor